Experiment cu trei bărbați care credeau că sunt Iisus: ce a urmat nu este etic

de: Ozana Mazilu
14 09. 2021

În 1959, în Spitalul de Stat Ypsilanti din Michigan, erau internați trei bărbați care credeau că sunt figura biblică Iisus Hristos.

Fiecare dintre bărbați fusese diagnosticat cu schizofrenie și au fost subiecții unui experiment dubios și chiar dureros făcut de către psihologul lor Milton Rokeach. Rokeach a crezut că îi poate aduce la realitate prin reunirea tuturor celor trei, determinându-i să-și pună la îndoială identitatea ca singurul fiu al lui Dumnezeu, conform Iflscience.com.

Ca atare, cei trei au fost mutați în aceeași secție și au ținut multe întâlniri împreună sub supravegherea lui Rokeach.

Prima întâlnire a fost, așa cum te-ai aștepta probabil, puțin tensionată. Acești bărbați erau convinși cine erau, așa că atunci când s-au confruntat cu altcineva care își revendică aceeași identitatea, cei trei au devenit ostili față de cei care credeau că sunt impostori.

Cei trei erau convinși că sunt Iisus Hristos

Cu toate acestea, toți trei s-au prezentat la sesiuni când li s-a cerut, deși fără rezultat. În loc să pună la îndoială propria lor credință cu privire la identitatea lor, ei au spus că ceilalți delirează.

De-a lungul celor doi ani de experimente, Rokeach a ajuns să folosească tehnici diferite, pe care studenții săi le-au considerat crude și lipsite de etică.

Prietenia relativă pe care bărbații și-au arătat-o reciproc s-a rupt în scurt timp și a dus la lupte verbale și fizice între cei trei „Iisus”.

Pe măsură ce experimentul a continuat, cei trei au dezvoltat strategii între ei. Până la sfârșit, s-au înțeles destul de bine, evitând elefantul din cameră (că toți se credeau Iisus).

După ce experimentul a fost încheiat, Rokeach a scris o relatare a acestuia într-o carte intitulată “The Three Christs of Ypsilanti”. Deși o privire fascinantă asupra credinței și identității, el a văzut și natura neetică a operei sale și manipularea pacienților săi.

„Nu aveam dreptul, chiar și în numele științei, să mă joc de-a Dumnezeu”, a scris el într-o ediție revizuită a cărții. El a adăugat: „Nu am reușit să-i vindec pe cei trei „Hristoși de amăgirile lor, dar ei au reușit să mă vindece pe mine de amăgirea mea de Dumnezeu, asemănătoare cu a lor, că i-aș putea schimba cumva”.

Dacă vrei să vezi și-un film pe aceeași temă, caută “Three Christs”, cu o distribușie din care fac parte Richard Gere, Peter Dinklage și Walton Goggins.

Poți să vezi trailerul mai jos.